Biserica Râul Vieţii

Această Biserică nu caută să-L coboare pe Cristos la nivelul oamenilor, ci să-i înalţe pe oameni la nivelul lui Cristos
Forumul Bisericii Riul Vietii


Chemarea Stapanului de Athena d’Souza

Articol vizitat de 8 ori.

Cele patru mărturii relatate în paginile acestei cărţi consemnează călătoria spirituală a două familii născute şi crescute în credinţa musulmană; protagoniştii istorisirilor au fost nişte musulmani obişnuiţi, credincioşi, care duceau o viaţă simplă, lipsită de complicaţii, până când au fost abordaţi de Omul pe care-L considerau a fi doar unul dintre profeţi. În materialul de faţă, ei îşi împărtăşesc experienţele extraordinare cu o sinceritate cuceritoare, având ca singură dorinţă aceea ca toată slava şi cinstea să fie aduse lui Dumnezeu.

Pe măsură ce veţi citi cartea aceasta, veţi fi uimiţi şi copleşiţi de harul şi de bunătatea lui Dumnezeu, care i-a chemat şi i-a atras la Sine, mai întâi pentru a-i ierta de păcate şi a le dărui siguranţa vieţii veşnice, iar apoi pentru a-i trimite în lume să răspândească mesajul Lui glorios, dătător de speranţă, de iubire şi de mântuire.

Athena d’Souza este o soţie casnică, “cu normă întreagă” a căminului ei, un ajutor potrivit pentru soţul ei în lucrarea de creştere a celor patru copii ai lor în frică de Domnul. Singura ei pasiune este aceea de a înălţa măreţia lui Dumnezeu, fie prin închinare, fie prin cuvinte. Prin intermediul cărţii de faţă o face în ambele moduri, întrucât aceasta reprezintă actul ei spiritual de închinare, sub forma cuvântului tipărit.

Pentru a cumpăra aceaastă carte vă rugăm să ne vizitaţi pe: site-ul Librăriei Un Cuvânt Pentru Tine sau la standul de cărţi din cadrul Bisericii Raul Vietii între orele (miercuri 17,30-21,00 şi duminica 9,30-13,00 şi 17,30-21,00).

Domnul să vă binecuvânteze!

scris de Mihai Paul Pintea pe 9/09/2009 la 12:16 pm


Forumul Bisericii Riul Vietii

Scrie un comentariu

Spam Protection by WP-SpamFree


Rubrica de donatii

Versete cheie

„Din pricina puţinei voastre credinţe” le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici colo” şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă. — Matei 17:20, D. Cornilescu

Statistici

  • Vizitatori online: 1
  • Redactori online: 0
  • Vizite azi: 35
  • Vizite total: 6789
  • Vizite pe pagina: 8
  • IP: 38.107.191.81

Vizitatori

Vizitatori din toata lumea